Neagoe Cristina

neagoe-cristinaFacebook »

Twitter »

LinkedIn »

Google+ »

Carte de Vizită »

 

 

Bună!

Sunt Cristina și uneori postez pe acest Blog. Scriu despre marketing, comunicare on și offline, PR și câteodată despre viață.


Eu în câteva cuvinte

Muncesc mult dar nu obosesc deloc pentru că fac doar ce-mi place.

 

Mai pe larg despre mine…

Studii și pregătire

Am absolvit facultatea de Relații Comerciale Financiar Bancare Interne și Internaționale crezând cu tărie că voi fi un angajat bun într-o bancă. Inițial, am lucrat ca economist într-un birou financiar-contabil însă am fost salvată destul de repede de o circumstanță favorabilă pentru cariera mea.

După etapa de căutare a drumului în viață, care apare la majoritatea dintre noi pe la 20 de ani, mi-am descoperit „menirea în viață” – eterna și fascinanta lume a marketingului, comunicării, PR-ului, a promovării. De atunci m-am implicat în diferite proiecte și în diverse activități de planificare și implementare a planului de promovare.

Firesc a venit decizia să fac o schimbare în ceea ce privește pregătirea și primul pas a fost obținerea diplomei de masterat în Marketing. Am urmat și Doctoratul în cadrul Academiei de Studii Economice din București, tot Marketing; vroiam să știu multe “ponturi” de reușită prin marketing& comunicare, vroiam să fiu cu un pas înaintea vremurilor.

Experiența profesională

În acea perioadă, am început să mă dedic celei mai frumoase meserii de pe pământ, cea de profesor. Am înțeles responsabilitatea unui profesor universitar și am făcut tot ce am putut pentru a transmite informații de calitate/actuale/relevante, pentru a îndruma corect, pentru a găsi soluții practice/aplicative ș.a.m.d.

Pentru mine rețeta ideală este îmbinarea teoriei cu practica. Această legătură a adus avantaje nu doar pentru mine dar și pentru unele firme, care au avut de câștigat de pe urma cercetărilor făcute  și poate și pentru studenți, în general am reușit să îi privez de “șansa” de a avea  un profesor “depășit”.

După câteva activități independente m-am implicat și într-un proiect de suflet (YouOnline) pentru că simțeam nevoia să fac lucrurile în felul meu,“să fac clienții fericiți!” și nu să “fac orice pentru câștig!”. Cu sinceritate spun că fac asta nu dintr-un altruism exagerat ci din simpla convingere că o afacere are șanse să reziste timp îndelungat doar dacă clienții sunt mulțumiți. Pentru aceasta:

  • fac totul pentru succesul celor cu care colaborez;
  • sunt conștientă de calitatea serviciilor pe care le ofer și nu cobor niciodată standardul;
  • seriozitatea este cuvântul de ordine în activitatea mea;
  • respect termenele date și serviciile promise întocmai;
  • folosesc constructiv experiența și studiile pentru a livra soluții de succes;

 

Ce-mi mai place să fac în viață?

  • iubesc să descopăr permanent ceva nou, să mă plimb aiurea și să văd locuri deosebite;
  • îmi place să fac sport până la epuizare;
  • îmi place să am mulți prieteni, sunt dependentă de afecțiunea celor din jur și am o sensibilitate ciudată;
  • sunt dependentă de cămin, căldura familiei, de stabilitate și de zâmbetele tuturor.

 

Profesional vorbind…

Câteva dintre aparițiile publicistice:

Cărți

  • Neagoe Cristina, Comunicarea în marketingul relațional. Teorie și practică, 2012
  • Caraiani Gh., Potecea V., Neagoe Cristina, Practici de offset în afacerile internaţionale, 2009

Cele mai importante articole

  • Neagoe Cristina, Innovation – foundation of marketing communication evolution, 2010
  • Pop N. Al., Neagoe Cristina, Relationship marketing communication. Case Study: Communication between distribution brokers and insurers, 2011
  • Neagoe Cristina, Vlădoi A., Customer’s involvement in the goods and services development and production within the romanian companies, Istanbul, Turkey 2010
  • Neagoe Cristina, The preferences of clients regarding interactive and unidirectional communication on the romanian insurance market, “2012
  • Neagoe Cristina, Avram E., Communication particularities specific to relationship marketing. Case Study: Interactive communication and emotional commitment based on age group of clients, 2012

Asociații profesionale

  • Membru al asociației profesionale Society for  Business Excellence (Societatea pentru excelența în afaceri);
  • Membru în Asociația de Project Management Romania (PM România);